🔎 Clubul criminaliștilor oferă liceenilor, studenților, dar și altor persoane dornice de cunoaștere, posibilitatea de a descoperi criminalistica prin activități practice, interactive și aplicate.

În cadrul clubului se organizează două module, astfel:

🕵️ Modulul I – Cercetarea la fața locului

Participanții vor investiga cazuri concepute în mod fictiv, dar vor discuta și cazuri reale din întreaga lume care au avut o soluție definitivă, analizând probele, formulând întrebări și încercând să identifice propriile soluții.

Se va pune accent pe:

🖐️ Dactiloscopie: descoperirea, evidențierea, fotografierea, ridicarea, examinarea și identificarea amprentelor papilare.

🧬 Genetică judiciară: descoperirea, prelevarea și examinarea probelor biologice utilizate în investigațiile criminalistice.

Modulul II – Laborator / HANDS-ON

Probele colectate cu ocazia cercetarii locului faptei vor fi analizate, interpretate, expertizate și se vor avansa concluzii pe baza acestora.

Activitatea este interactivă, provoacă dezbateri și necesită emiterea de ipoteze de lucru.

Cum se desfășoară modulele:

🎓 Activitățile celor două module se pot desfășoara, în funcție de interesul participanților pe parcursul unei singure sesiuni sau mai multora.

Numărul maxim de cursanți / modul este de 20. Activitățile se pot desfășoara pe tot parcursul anului, într-un interval orar agreat, dar nu pentru mai mult de 3 ore / sesiune, cu pauză de 10 minute pentru fiecare oră.

La final, la alegere, participanții pot redacta un mic studiu sau articol de specialitate, care poate fi publicat pe pagina de internet a Școlii de criminalistică, împreună cu numele autorului.

La atelierele clubului pot participa elevii de liceu dacă sunt însoțiți de un coordonator.

De asemenea, la atelierele clubului pot participa și adulți, organizați în grupe separate de cele specifice elevilor.

Materialele utilizate în timpul cursurilor aparțin organizatorilor Școlii de criminalistică.

Notă: Pentru programele educaționale oferite în formatul Clubul criminaliștilor nu se percepe taxă de participare. Responsabilii de activități în cazul liceenilor sau persoanele interesate pot contacta formatorii Școlii de criminalistică pe telefon sau WhatsApp.

👉 CONTACT

E-mail: scoaladecriminalistica@gmail.com

Mobil: +40 773 330 223